Partidul-Poşetă, tăiat cu lama de "golani"

I s-a spus Partidul – Antenă sau Partidul Securiştilor. Dan Voiculescu l-a purtat câţiva ani ca pe-o eşarfă, asortându-i doctrina la vestimentaţia de biznis şi schimbând-o în funcţie de planurile megalomanice doar de el înţelese. Ieri, a vrut să-l transforme în Partidul-Poşetă, agăţându-l nonşalant de braţul Danielei Popa. Când a intrat, ieri, în sala unde se ţinea con­gresul, Dan Voiculescu trebuie să se fi gândit, privind la mia de delegaţi: „V-am făcut oameni. Am făcut un partid din nimeni şi nimic. Doar cu banii şi televiziunile mele”. Şi-a înghiţit cu greu dispreţul, dar, când a ajuns la tribună, nu şi-a mai putut reprima frustrările: „Am crezut în voi şi m-aţi dezamăgit! Eram sigur pe voi când promiteaţi rezultate bune. V-am crezut, aşa încât am promis că, dacă nu vom obţine 7% la europarlamentare, îmi dau demisia şi asta fac, mă ţin de cuvânt. Şi parlamentarii m-au dezamăgit prin manifestarea interesului lor, de partid, în detrimentul interesului oamenilor şi am plecat din Parlament”. Scârba nu poate însă domina raţiunea, în cazul unui mare bărbat politic: „În afară de a fi membru al Partidului Comunist, Dan Voiculescu nu a fost şi nu va mai fi membru al altui partid decât al PC
! Îmi voi dedica tot timpul meu şi disponibilităţile mele PC, voi fi la dispoziţia PC”.

Dar fostul preşedinte nu putea să rămână un simplu membru de partid. Nu-şi putea lăsa creaţia pe mâna oricui. Aşa că s-a gândit la un preşedinte – marionetă. Codruţ Şereş – imagine proastă din cauza DNA. Florin Anghel – prea popular în teritoriu şi imposibil de controlat. Sabin Cutaş nu-i spunea nici lui mare lucru. I-au căzut ochii pe Daniela Popa. Aer fragil, dar „luptătoare cu viaţa”, cum singur a descris-o, loială până la capăt. Când i l-a alăturat pe delfinul Codruţ Şereş, delegaţii la congres au ştiut că asta e echipa ce trebuie votată, expresie a dorinţelor preşedintelui - fondator.

Numai că, ieri, conservatorii s-au trezit. După ani întregi de îndurat bizareriile politice ale preşedintelui, le-a bătut în faţă vântul schimbării. Aproape jumătate dintre delegaţii de la congres au văzut în challenger-ul Florin Anghel posibilitatea unui viitor politic care să nu fie imaginar. Şi Dan Voiculescu a trăit şocul vieţii sale. Precum Nicolae Ceauşescu la mitingul care i-a adus finalul, Voiculescu a văzut uluit cum pierde controlul maselor, cum autoritatea i se sfărâmă sub huiduielile celor care contestau aranjamentul prea străveziu în favoarea Danielei Popa. A făcut apel la linişte. Sufocat de furie, cu ochii ieşindu-i periculos din orbite, Voiculescu n-a fost capabil decât să-i dea afară din sală pe golanii care-i stricau partidul jucărie. Cu mintea blocată, Voiculescu a procedat ca orice dictator care se simte încolţit: a dat tonul la scandări. Pe holuri, revoluţie mai ceva ca în Decembrie ’89.

Ceea ce s-a întâmplat la congresul PC nu contează prea mult în jocul politic. Un alt învăţământ trebuie însă tras: partidele cu lideri autoritari, reminiscenţă a mentalităţii comuniste, sunt anacronice. Suflul modernizării le destabilizează şi le obligă să se adapteze. PRM şi PNG n-au învăţat această lecţie şi îşi pierd pe zi ce trece forţa electorală. Un singur partid mai rezistă acestui curent – PD-L. Oare cât va mai trece până când democrat-liberalii vor cânta la congres, ţinându-se de mână, piesa formaţiei The Scorpions „Wind of Change”?