Misiune riscanta. Dar chiar imposibila?

Misiune riscanta. Astfel ar trebui caracterizata in numai doua cuvinte initiativa presedintelui Traian Basescu de a intreprinde un turneu in cinci state, legate prin multiple interese de focarul de razboi incins in Georgia. Daca despre initiativa sa este vorba. Daca nu cumva presedintele nostru este trimis la inaintare. Si exploatat astfel. Fie constient, fie in orb. Daca Traian Basescu reuseste, atunci politica externa a Bucurestiului, lancezita in ultimii ani, care a ratat spectaculos toate obiectivele ambitioase anuntate la inceputul mandatului, ar putea sa se relanseze.

La fel de spectaculos. Iar omul politic Traian Basescu ar putea marca, inaintea campaniei electorale pentru parlamentare si a prezidentialelor care vor avea loc anul viitor, importante puncte in favoarea sa. Esecul, insa, ar avea efectul unei ghilotine. Care ar pune capat definitiv unei cariere aflata, deja, in plan intern si extern, sub semnul intrebarii.

Unui conducAtor de stat nu-i poate fi refuzat dreptul elementar de a se lasa ispitit de o mare provocare politica. Iar razboiul declansat de conflictul din Georgia, fierbinte sau rece, functioneaza ca o veritabila lampa. Care atrage, inevitabil, fluturii. Ei isi pot praji acolo aripile. Sau nu. De ce este Georgia atat de importanta? De ce e atat de riscant si, in acelasi timp, atat de spectaculos turneul extern al sefului statului roman?

Pentru prima datA de la invazia in Cehoslovacia din 1968, Rusia a calcat linia. O linie trasata cu mare dificultate, in plin Razboi Rece, intre doua mari blocuri politice, economice si militare. Se implinesc fix 40 de ani. Profitand de noul ei statut de membru G8 si partener privilegiat al NATO si UE, upgradat prin calitatea mai recenta de aliat al Statelor Unite in razboiul antiterorist, Federatia Rusa a invadat cu armatele sale, in mod brutal, Georgia. Sub pretextul unor provocari savarsite de acest stat independent in Osetia. Un teritoriu in care Rusiei i se incredintase misiunea de pacificator. Chiar si astazi, dupa incetarea focului, 40 la suta din teritoriul Georgiei se afla sub ocupatie militara ruseasca. De ce afirm ca Rusia a trecut linia, dupa aproape o jumatate de secol? Pentru ca, desi refuzata la summit-ul de la Bucuresti, Georgia are totusi un statut de viitor membru NATO. Ca, de altfel, si Ucraina. Si de viitor membru UE. Este o democratie tanara, vizibil incurajata de statele euroatlantice. Dar Rusia se opune cu inversunare extinderii NATO. Ea considera ca Georgia, ca de altfel si alte state din regiune, face parte din "vecinatatea imediata". Din sfera ei de influenta politica. Dar si militara. Moscova isi pune serios problema sigurantei nationale pe termen lung. Iar teama de Vest este endemica. Dar functioneaza la fel de puternic si criteriul economic. Cum ar putea Federatia Rusa ingenunchea si aservi Europa, daca Georgia va fi tranzitata, in viitor, de conductele strategice de petrol si gaze, care ar putea conferi Uniunii Europene o independenta reala energetica? Astfel incat Rusia nu a pregetat sa-si valorifice din plin samanta de discordie si razboi plantata de mult in regiune. In Osetia. Un alt Tiraspol.

Pe post de porumbel al pacii, Traian Basescu, sub pretextul faptului real ca Romania, stat cu iesire la Marea Neagra, este direct interesata in securitatea din regiune, intreprinde in mare viteza un turneu in cinci state, pentru a sonda situatia. Daca e investit cu o misiune in acest sens de catre statele NATO si UE, atunci Romania s-ar putea relansa ca jucator important in regiune. Daca, insa, seful statului roman o face pe cont propriu, se prajeste. Si mai ramane ipoteza pe care am lansat-o la inceputul acestei analize, in care Basescu, fara a fi fost impins, este incurajat si ajutat sa se transforme in balon de incercare al NATO si UE. Pentru a afla ce sanse reale exista in detensionarea conflictului. Si readucerea Federatiei Ruse la ascultare. Este scenariul cel mai riscant. Dar care ne poate aduce si beneficiile cele mai mari. Revin maine.