marți, 7 iulie 2009

Regulamentul BNR privind creditele pentru populaţie a fost publicat în Monitorul Oficial

Noul regulament privind limitarea riscului de credit la împrumuturile acordate populaţiei, aprobat marţi, 19 august, de BNR, a fost publicat astăzi, în Monitorul Oficial, iar instituţiile de credit vor fi obligate să transmită noile norme la avizare în termen de 45 de zile sau 30 de zile, transmite Mediafax.

Banca
Naţională a României a menţinut, în forma finală a regulamentului de creditare a populaţiei, cerinţa ca băncile să solicite fişa fiscală clienţilor şi impune stabilirea gradului maxim de îndatorare diferenţiat, după criterii precum destinaţia creditului sau valuta în care este acordat, relatează NewsIn.

Niciun comentariu: