marți, 21 iulie 2009

Tăriceanu: E important ca programul PNL să fie pus în aplicare

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat la finalul primei runde de negocieri că este important ca programul PNL să fie pus în aplicare şi că între PNL şi PD-L există puncte în comun.

Cine să dea premierul, este punctul divergent din discuţiile desfăşurate sâmbătă între PNL şi PD-L. Funcţia de prim-ministru este în continuare mărul discordiei dintre cele două partide. Prima runda de negocieri dintre liberali şi democrat-liberali s-a încheiat, dar nici unii, nici alţii nu sunt dispuşi să renunţe la acest post cheie într-o viitoare coaliţie de guvernare.

Preşedintele PD-L, Emil Boc, a anunţat la ieşirea de la negocieri, că discuţiile cu PNL se poartă pentru o valabilitate de mandat întreg, de patru ani, a cărui soartă nu este influenţată de alegerile prezidenţiale din 2009, însă a precizat că PD-L nu renunţă la postul de prim-ministru. Emil Boc a adăugat că numele premierului va fi aflat de la Palatul Cotroceni. Mai mult decât atât, negocierile dintre PNL şă PD-L se pot face şi pentru funcţia de preşedinte al Senatului, însă alegerile prezidenţiale de anul viitor nu intră acum în discuţii. Theodor Stolojan va participa la negocierile cu PSD, a precizat Emil Boc.

Emil Boc a spus, la sosirea la sediul PNL, că liberalii rămân prima
opţiune de asociere la guvernare, însă nu a răspuns la întrebarea insistentă a ziariştilor referitoare la disponibilitatea democrat-liberalilor de a ceda la pretenţia-tabu exprimată până acum de PNL - postul de prim-ministru pentru Călin Popescu Tăriceanu.

Întrebat cum comentează declaraţia liderului PD-L Emil Boc, care a spus că Guvernul se va face în jurul democrat-liberalilor, Geoană a declarat sâmbătă că "mesajul nostru e la fel de clar: se va face în jurul PSD". Geoană a refuzat să interepreteze declaraţiile preşedinţilor PD-L şi PNL ca înclinând spre o soluţie sau alta. "Vom vedea duminică care sunt soluţiile, deocamdată e doar un joc de tatonare. Întâlnirile de mâine sunt decisive, vom avea până mâine o imagine mai clară", a spus el.

Emil Boc, Adriean Videanu, Vasile Blaga şi Gheorghe Flutur au ajuns la sediul PNL, cu un puţin timp înainte de ora 10.00, la primele negocieri pentru formarea unui nou Guvern. La scurt timp, la sediul liberalilor a sosit şi premierul Călin Popescu Tăriceanu alături de Bogdan Olteanu şi Dan Motreanu, secretar general PNL.

Discuţiile vin după ce cele patru partide parlamentare - PDL, PSD, PNL şi UDMR - şi reprezentanţii minorităţilor au fost la Palatul Cotroceni, pentru consultări cu preşedintele Traian Băsescu pe tema majorităţii parlamentare.

Delegaţia PD-L condusă de preşedintele partidului, Emil Boc, a fost felicitată de către şeful statului pentru rezultatul din alegeri, liderul democrat-liberal punctând că formaţiunea sa este cea mai îndrituită să intre la guvernare, din punct de vedere constituţional. Emil Boc a precizat că principala opţiune a PD-L pentru majoritatea parlamentară este PNL.

Preşedintele Traian Băsescu i-a primit pe democrat-liberali cu felicitări pentru numărul de mandate de parlamentar obţinute.

În replică, liderul PD-L, Emil Boc, a punctat că este pentru prima dată
când PD-L reuşeşte să obţină cel mai mare număr de mandate. "Aveţi o gelozie pe declaraţia mea de-aseară, dar am uitat să spun Alianţa PSD+PC", a subliniat râzând şeful statului. Boc nu a întârziat să-i răspundă: "Numărul de mandate nu poate fi contestat, e un lucru clar, e o muncă de echipă, recunoaştem că am beneficiat şi de faptul că am avut un partener în preşedintele României şi am fost percepuţi în opinia publică a fi partidul preşedintelui".

"Suntem primii între egali, dacă este să respectăm ceea ce dumneavoastră aţi spus ieri, şi cred că textul constituţional ne îndrituieşte să aspirăm la obţinerea guvernării", a sintetizat Boc mandatul cu care delegaţia condusă de el a venit la Cotroceni. El a enumerat principiile programului
PD-L, printre care şi lupta anticorupţie. "Nu vă cere nimeni să luptaţi anticorupţie, ci să deblocaţi...", a intervenit şeful statului, căruia liderul democrat-liberal i-a răspuns că este nevoie în primul rând de voin-ă politică pentru a se face acest lucru.

Liderul democrat liberalilor a subliniat faptul că pentru majoritatea absolută e nevoie să coaguleze o majoritate parlamentară. "Prima noastră opţiune este PNL, dar vom continua negocierile şi cu celelalte partide", a precizat Boc.

"Poziţia noastră e de a forma un guvern în jurul partidului democrat liberal. Această opţiune e fundamentată pe faptul că am obţinut cele mai multe mandate parlamentare. Avem dreptul constituţional şi moral de a decide cu cine vrem să formăm majoritatea", a mai declarat preşedintele democrat liberalilor.

Delegaţia PD-L a fost condusă de Emil Boc şi formată din Mihai Stănişoară, Elena Udrea, Gheorghe Falcă, Monica Iacob Ritzi, Liviu Negoiţă, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Theodor Stolojan, Gheorghe Flutur, Valeriu Stoica, Sulfina Barbu, Gheorghe Ştefan, Raluca Turcan, Roberta Anastase, Gabriel Sandu, Mircea Hava.

După consultările de la Cotroceni, Boc l-a contactat pe Tăriceanu pentru a stabili o întâlnire

Preşedintele PD-L, Emil Boc, a afirmat, la întoarcerea la sediul central al partidului, că este pregătit pentru începerea imediată a negocierilor cu liberalii, el neexcluzând posibilitatea unei întâlniri chiar şi pe terenul
liberalilor.

"Am vorbit cu Tăriceanu la telefon. N-a refuzat întâlnirea, dar aştept confirmarea ei", a spus Emil Boc, la sediul partidului, după consultările de la Cotroceni.

Înainte de această declaraţie, întrebat când vor începe negocierile PNL, Boc a spus: "Chiar astăzi, chiar şi în ora următoare". În ceea ce priveşte locul de desfăşurare al acestor discuţii, preşedintele PD-L nu ţine ca acestea să se desfăşoare în sediul din Aleea Modrogan. "Putem merge şi noi la ei", a spus Boc. De asemenea, Sulfina Barbu a spus că peneliştii au fost invitaţi "imediat" la discuţiile bilaterale cu PD-L.

Niciun comentariu: